Nick Barlay and Our Common Scattered Ghosts

When the pretty blonde facilitator asked Nick how one would actually pronounce his name, he said a sort of Baerlae, with the stress falling somewhere in between of the last two vowels. He pronounced the name carefully, yet with the bored politeness of a person who has been answering the same questions for the better part of his life. Where do you come from? What did you learn growing up, as a child, as a teenager? What did you do to get here? All questions which undoubtedly he asked himself, even before a material second person was in the room with him, on the other side of the table holding  a pen and a writing pad. And the exact same questions which he asked the ghosts, at the point when he realized that his answers were shaky at best.

Who are you? You can’t know who you are until you know who your parents are, who your grandparents are, who your great-grandparents are, and maybe even who your great-great-grandparents are. Or were, the tense of the verb can have different connotations. I strongly believe that even if a person is no longer alive, this doesn’t erase what they did at their appointed times on this Earth. And a person is not defined by their profession, by their relatives or by their surroundings. What is a person defined by then? Can you even define a person? Barlay seemed to somehow seek however not the answers, but the minds which sparked the questions. He goes smoothly back on his lineage, ending up somewhere in the beginning of the 1800 with the names of one or another of his great-great-relatives.

And yet names and the dates are nothing, they are shades of wind scattered around and played around by winds far stronger: wars, immigration, death, birth. The objective data can pin down a life, can shatter a bit of its illegibility, unfathomability, beauty, but that’s it. It can’t do anything else. It can’t tell you about how their eyes smiled in the sun at the beginning of spring, about the miles they walked back in snow to their family, about the secret taste of a strudel which still remains a mystery. This is where the real beauty of a person lies, in moments and in the memory of those moments. Those people must be shining up in heaven now looking down at these books and their words.

And after all of this, Nick’s answers were still shaky, I imagine, because mine are too right now. I have questions in my head which point to a somewhere far in the future or far in the past. That big question mark hangs in the air over my head like the sword of a Damocles who, unlike the one in the Ancient Greece, has no idea what might occur if the thread is cut. Life is not ended, but the joy of it might be. So let the thread be there, as frail or as solid as it may be. Looking at it makes me feel that my own personal quest is far from over. I want to make my people shine too up there in heaven.

ipp

Leave a comment

Filed under Concepte, Cărți, English

Cliffhanger: Red bricks (2)

Previously:

Part 1: The mystery box
Part 2: The story of the box

The thing when saying a story (here the word can have multiple meanings) is that you, as a storyteller, redefine reality. Continue reading

Leave a comment

Filed under English

Cine sunt și de ce sunt aici

Jurnal II al lui Cărtărescu mi-a dat o dispoziție de nepăsare. Citind paginile astea de ficțiune memorialistică (oximoron?) într-un ritm dureros de încet, răbdător și deloc curios, eu ca umil neofit nu mă pot simți decât lovită de fulgerul strălucirii cărtăresciene. Poate sună ironic, nici nu știu dacă asta mi-a fost intenția. Ce știu e că scriu fără oprire, fără frână. Mașina asta e automată și pedala de accelerație s-a stricat.

Nu cred că intenția autorului e să răspundă la întrebarea din titul. Dacă a vrut să facă asta vreodată, aș putea prespupune că a făcut-o acum 40 de ani, dacă nu și mai devreme. Bineînțeles, spre deosebire de alții care trebuie să răspundă la întrebare nu acum 25 de ani, ci după 25 de ani. Nu știu dacă răspunsul e așteptat și mai târziu decât niciodată. Poate nu mai așteaptă nimeni nimic și totul e furtună într-un pahar cu apă. Pentru Cărtărescu e evident simplu să răspundă cu Jurnalul lui. E scriitor, e cumpărat, de pierdut cu siguranță nu are nimic. Vocea și scrisul lui sunt auzite în toată Europa, chiar am văzut azi traducerea volumui în suedeză. Aș fi curioasă să știu daca a făcut-o intenționat. S-o fi trezit el într-o dimineață și, in drumul spre bucătărie, cafea și masa de scris i-a venit ideea ”o să-mi public jurnalul și o să fie tradus în suedeză”.

Află cine ești și apoi fă-o intenționat. E ceva brusc și tragic, chiar dacă motivațional, în propoziția asta.

Atitudinea lui e în esență aceeași cu cea a lui Oscar Wilde. Am căutat citatul într-o nebunie, dar va trebui să rămân la parafrazare. Scrie ca și cum nimeni n-ar fi acolo să citească. Așa ceva suna. Nu scrie pentru public, ei oricum nu au cum să știe ce se petrece în paharul ăla de apă. Fiecare blogger scrie pentru ”audiență”. Ca și cum audiența ar avea sensibilitatea frumuseții. Uite la mine. Sunt o mică MC în curs de devenire.

ipp

Leave a comment

Filed under Cărți, Experiment, Povești 1 la 1

Cliffhanger: Red bricks

Writing a story. Sounds easy enough. After all, it just means bringing a thick clot of a conjecture of people, places and happenings into the realm of the realistic and probable. Like when your mom asks you why you’re late coming home from school, she is almost ready to indulge into accepting an unplanned late arrival of the teacher as a good and plausible response. Yet your answer is that Continue reading

5 Comments

Filed under Concepte, English

La prezent

Am încheiat anul vechi cu ultimele pagini din ”Poveste pentru timpul prezent” a lui Ruth Ozeki, nume necunoscut mie până acum vreo două luni când am dat peste lista scurtă a nominalizărilor la Man Booker 2013. Probabil că e doar o prejudecată de-a mea, dar întotdeauna când aud de autori premiați sau nominalizați, am impresia bruscă cum că ar fi mult prea-prea pentru mine ca să-i pot citi. Îmi place totuși să urmăresc premiile și premianții, măcar pentru cultura mea generală daca nu pentru chiar a pune mâna pe vreun volum. Anul ăsta însă când am văzut numele lui Ozeki răsunând atât de japonez, am știut că ar trebui să-i dau o șansă dincolo de citirea unui rezumat pe Goodreads. Continue reading

Leave a comment

Filed under Concepte, Cărți, Japonia

Ars poetica

”Am înțeles de unde veneam: dintr-o încâlceală mohorâtă de tristețe și amăgire, de tânjire, absurditate, inferioritate și fudulie provincială, educație sentimentală și idealuri anacronice, traume reprimate, resemnare și disperare. […] Această carte modestă m-a izbit ca o revoluție copernicană inversată. În vreme ce Copernic a arătat că lumea noastră nu este centrul universului, ci doar o planetă printre celelalte din sistemul solar, Sherwood Anderson mi-a deschis ochii ca să scriu despre ceea ce este în jurul meu.” Continue reading

Leave a comment

Filed under Cărți