Cui i-e frica de 3/infinit?

Cu glorie si teama am scapat si de 8 martie-le asta. Ieri nu m-am gandit ca azi e ziua cea mare, azi-dimineata cand m-am trezit nu m-am simtit mai eterna decat ma simt in mod obisnuit. Dar, pentru ca ziua “mea” si nu numai nu trebuia sa fie ratata de nimeni, primesc un “la multi ani” in tample. Primul. Pentru ca exista o prima data pentru orice. Chiar si pentru traditionala urare din fiecare traditional 8 martie. Apoi a urmat al doilea. Si al treilea. Si al patrulea… si al cincilea oare? In fine, fie 5 de la mine. Asta fara sa iau in considerare urarile generice citite pe feisbuc, care m-au atins la fix. Fiecare dintre cele 5 le-am primit cu ochi recunoscatori, usor inlacrimati si voce tremuranda de emotie. Neata, era o gluma!

Am dat inapoi cate un “Mersi. Esti dragut”, un “Da… da-i pace”, un “Da… mersi” chiar si un non-raspuns. Asta pentru ca sunt la pamant cu mesajele si in cer cu acel infricosator cost suplimentar. Oricum, nu puteam pune 500 de caractere intr-un mesaj. Sorry. Deci, raspunsuri personalizate in functie de imaginea pe care imi pasa s-o creez sau nu in mintea celuilalt. Nu ma deranjeaza sa dau raspunsuri taios de sincere unora sau dragute si nepasatoare altora. Dupa cum spuneam, depinde.

Oricum, ce mi se pare trist e ca asta e singura zi din an cand vad pe toata lumea cu flori in brate. Vad barbati si baieti cu buchete si buchetele pe masura bugetului si a sentimentelor, poate. Vad fete si femei cu buchete si buchetele primite sau daruite mamelor si bunicilor. Ce frumos si imposibil ar fi sa vad in fiecare zi macar cativa oameni cu flori in maini. Rar vad pe strada cate un trandafir rosu, un buchet de crini imperiali, violete sau chiar si flori simple de camp. Atat de rar incat azi mi-a sarit in ochi, m-am mirat la un moment dat si m-am gandit ce e cu oamenii astia de umbla toti cu flori. Apoi m-a lovit… a… e 8 martie. Bine… da-i pace. Cu greu pot crede ca toata sarada asta e din suflet.

Parerea mea sincera e ca ziua asta exista ca sa se recunoasta existenta femeii. Obligat, fortat, n-ai ce face, baiete. O zi pe an trebuie sa te uiti in ochii mei si sa zici “Mersi.”, pentru ca apoi sa-ti intorci privirea si maine sa uiti ca ieri a fost 8 martie. Mersi celor care imi dau flori si cadouri de 7 martie, de 9 martie si de 23 decembrie, daca tot am ajuns la subiectul asta. Mersi celor care totusi, tin ziua de 8 martie din suflet, nu din complezenta. Mersi celor care sunt aici tot restul anului.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s