O viata in faradelege

Este vorba aia care zice ca libertatea mea se termina unde incepe libertatea celuilalt. Ar fi splendid daca libertatea asta ar fi o bucata dreptunghiulara, triunghiulara, poate chiar rotunda de pamant si sa poti trage linie si spune: “Gata, aici incepe libertatea mea si tine pana 78m mai incolo”. Da, vezi sa nu. Hai sa visam in continuare. Si pentru ca nu stim sa ne respectam libertatile unii altora s-au inventat legile. In loc sa venim cu solutia care sa faca probleme inexistenta si nedefinibila, am venit cu ciocanul care bate problema in cuie si ridica un gard care are si o pancarta plantata in fata: “Nu treceti de gardul asta! Ocoliti-l!”

Nu sunt de acord cu legile. Asta e adevarul. Dar trebuie sa recunosc ca inexistenta legilor la nivelul super-mega-avansat la care se afla societatea la ora asta ar duce la anarhie si dat in cap unii altora. Pentru ca in loc sa ne lasam iubiti si liberi, ne lasam prada propriilor interese, care la urma urmelor nici n-ar fi chiar asa rele daca n-ar exista lacomia de mai mult si mai mare pana la infinit. Teoretic, daca ti-ai atins propriul bine, te mai gandesti si la ala de langa tine. Dar mai este o vorba care zice ca noi stam cu teoria cum stam, dar cu practica o ducem mai greu. Si in practic te gandest in cel mai bun caz la cel alaturi de care mai stai in casa. Practica este ceea ce vad acum: legile care, in loc sa-mi ofere libertate, imi ofera ingradire.

Cuget: de ce exista treceri de pietoni? Daca oamenii ar fi suficient de avansati sa foloseasca viteza gandului, nimeni n-ar mai astepta la treceri de pietoni, masinile ar fi ceva gen epoca de piatra si semafoarele nici in muzee nu le-am mai vedea. Ma intreb: de ce ma dau aia de la orange in judecata daca nu le platesc facturile si mai si castiga pe deasupra? Daca ne-am folosi creierul mai mult de 14% sau cat il folosim acum, telefoanele mobile cu tot designul lor s-ar duce la gunoi si atunci sa vad cine mai imi cere bani pe gandurile mele. Judec: de ce e ilegal sa furi? Daca am trai intr-o societate normala, unde fiecare are drept egal la sansa si fiecaruia i-ar fi asigurate necesitatile unui trai demn, singurele ganduri ar fi cele de inaltare spirituala, nicidecum cele de a-mi fure geanta cu bani care, apropo, ar fi nedefinita.

Vorbesc, in mod socant, despre un comunism agreat si nu fortat. Vorbesc despre egalitatea in sanse, nu in proprietate. Vorbesc despre respectul unora fata de altii. Vorbesc despre a ne da seama ca suntem toti oameni si dintr-o radacina comuna iesim cu totii, a naibii treaba!

Advertisements

2 Comments

Filed under Concepte

2 responses to “O viata in faradelege

  1. Florina

    Intr-adevar “daca ti-ai atins propriul bine, te mai gandesti si la ala de langa tine”. dar, noi nu ajungem in stadiul ala niciodata, pentru ca, asa cum e natural, vrem mai mult si mai mult. Cand ne mai ramane timp sa ne ne gandim la binele celor din jur daca inca reflectam la al nostru?

    • La ora asta cred eu ca e normal sa vrei cat mai multe bunuri fizice si sa fii cat mai ambitios pentru a ajunge cat mai sus. Dar suntem prea egoisti. Daca scopul ar fi perfectiunea spirituala, binele altora ar deveni doar un scop automat, pentru ca ne-am da seama ca nu avem cum sa nu ne pese de altii fara sa ne pese de noi. Si nu ma refer la a cumpara un loc in rai prin a-i da bani cersetorilor de pe strada.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s