Calatorie in timp prin 7 simfonii

E stupid titlul. Dintr-un punct ezoteric de vedere, n-ai cum sa calatoresti in timp. In primul rand pentru ca definitia cuvantului calatorie cere un punct de start si un punct terminus si timpul e doar un punct in sine. In al doilea rand, pentru ca n-ai cum sa calatoresti in timp. Orice copil de 5 ani pe care il intrebi stie asta. Dar cand ma uit in ochii acelui copil de 5 ani, se trezeste vremea cand credeam si eu ca nu se poate calatori in timp. Uite ca am crescut si am aflat ca da, se poate! Calatoria in timp in sensul restrans in care este inteleasa acum este posibila! Este posibila cand simti mirosul casei in care ai crescut. Este posibila cand iti privesti mainile si vezi ca sunt mai galbene decat erau. Este posibila cand te uiti in oglinda si iti amintesti ce distrusa erai cand aveai cosuri. Si sa mai spuna cineva sa e naspa sa cresti!

Dar cel mai ca lumea calatoresti inapoi in timp cand asculti muzica. Muzica si formatii uitate, dar niciodata pierdute. Bineinteles ca nu mai am cum sa retraiesc acelasi sentiment. Ala chiar ca s-a pierdut. Dar pot sa construiesc sentimente noi cand muzica noua a formatiilor vechi rasuna. Si acum rasuna Apocalypticaaaaaaaaa!!! Si noul lor album, “7th Symphony”. De ce 7? Presupun ca este al saptelea album, dar nu pot sa fiu sigura pentru ca n-am chef sa le numar acum. De ce simfonie? Sa ma scuze, dar naiba stie. Cele 13 piese din versiunea deluxe, cica, pe care o ascult acum numai a simfonie nu suna. Dar ascult ca un pahar de vin inchinat cu ani in urma. Ascult ca o plecaciune pe care o fac cuiva pe cine cunosteam odata.

Din intamplare am aflat ca au album nou, de pe pagina de feisbuc a cuiva. Si am dat laic instantaneu. Cred ca reflexul de a apasa pe butoane albastre si disperate dupa aprobari. Apoi am furat albumul si l-am ascultat. O data acasa. O data la lucru. O data pe drum. Suficient. De ce lucrurile care erau bune asa cum erau trebuie sa se schimbe? Ce vremuri cand cantau Metallica la patru violoncele. Ce vremuri cand faceau featuringuri cu Ville Valo.

Impresia pregnanta pe care am avut-o cam la jumate din piesele de pe album e ca seama al naibii de mult cu Evanescence (vezi “End of Me”).  Cateva seamana cu ceva banda (a se presupune formatie) gotica obscura al carei nume imi scapa acum (vezi “Not Strong Enough”). Instrumentalele pareau a suna mai bine, dar ceva e schimbat si nu pot spune exact ce. Am o senzatie pe creieri care imi spune ca ceva-ceva nu clicaie in. Sau poate ca sunt doar furnicile care depun oua in creierul meu. Dar pentru ca imi place Evanescence si pentru ca sunt o superficiala, o sa spun ca cea mai faina piesa de pe album e “Broken Pieces”. Dar imi place la nebunie coperta albumului. Daca ar exista un top al celor mai faine coperte de albume, as nominaliza-o pe asta. Old-fashion style.

Si pentru ca nu-mi place sa dau note, n-o sa dau nici o nota. Scoala s-a terminat.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Secrete

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s