O stare nepermanenta, la bloc

Ca tot studentul aproape, dupa ce sta in camin de 5,4,3 locuri vreo 5 ani, m-am gandit si eu sa ma mut in chirie. Ca sa am liniste si pace. Stau la bloc deja de vreun an. Aproape. Am schimbat intre garsoniera, apartament cu o camera si acum am ajuns la un apartament cu doua camere.

Ciudat cum se intampla ca ceea ce nu ai iti doresti si ceea ce nu mai ai, regreti. Oare se poate sa fiu eu vreodata multumita cu ceva? Mai mult de cateva luni zic. Tin minte perfect la sfarsitul anului 3 de faculta cum scrasneam din dinti privind pe fereasta bucatariei de la etajul 3 din camin, sinucigandu-ma cu o tigara. Ziceam ca veci, veci, veci nu o sa mai stau in camin si, daca o sa am copii vreodata, n-o sa-i las nici pe ei sa stea o luna macar. Ei bine, sa ma intrebe acum cineva ce parere am despre statul in camin. Oricum, pentru ca toate dorintele se implinesc pana la urma, macar pe jumatate daca nu, am ajuns sa-mi mut si eu fundul in mult-visata chirie.

Cu etapele de rigoare bineinteles. Prima data a fost o garsoniera de 2 pe 2. Nu glumesc. Un fel de camera de camin pentru o persoana, dar camin care nu imi isca amintiri prea stralucite. Apoi a urmat la rand un apartament de o camera unde mi-am dus veacul vreo 7 luni. Acolo mi-a placut. Pentru ca, am realizat dupa aia, acolo aveam usi. Si loc sa ma invart in bucatarie. As fi stat si mai mult poate daca n-ar fi aparut o oarecare ocazie de a schimba aerul racoros Transilvaniei cu cel plat al Banatului. De asemenea, am schimbat apartamentul cu o camera cu unul cu doua camere. Culmea, fara usi. Si cu o jumatate de bucatarie. Nu zic eu ca gatesc, dar e utila si bucataria sa mai tii un frigider sau un cuptor cu microunde. Ca nu tin eu la stomacul meu prea mult, dar nici sa-mi sara in cap nu-mi place. Si pentru ca se zice ca nu te poti lupta cu soarta, ultimul popas din lungul meu periplu sun covoarele portocalii la care ma uit acum. Cu tot regretul mentionez ca nu traiesc pe un covor zburator, desi sunt sigura ca intr-un univers paralel mi-ar placea.

Dar e trist la bloc, asta venind spus de pe tastatura unei persoane care 18 ani la casa a stat. Cu tot cu gaini si curte. Si iarba verde tunsa cu masina, banca la soare si gratar uneori duminica. Avand incluse si aerul, mirosul rece al noptilor de vara, mireasma de liliac si lacramioare, cantatul dulce al cocosilor dimineata si merele de toamna, mancate de cand verzi inca.

O sa fiu si eu multumita intr-un final, pentru ca altfel nu se poate. Decat daca, bineinteles, se poate. O sa fiu multumita cand n-o sa mai aud vorbe din pereti si cand pe fereastra o sa vad cerul. Cand o sa smulg buruienile de la flori. Cand o sa ma simt libera, la mine acasa.

Advertisements

3 Comments

Filed under Uncategorized

3 responses to “O stare nepermanenta, la bloc

  1. Dana

    Daca ar fi sa o luam prin inductie…..rezulta ca acum urmeaza un apartament cu 3 camere 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s