Compunere de clasa a 4-a

Stii cum se spune ca acea perioada din viata ta pe care n-o uiti niciodata e copilaria? Eu zic nu. Nu stiu. De fapt stiu ce se spune, dar refuz sa fiu de acord. Cum sa imi doresc sa ma intorc intr-o perioada in care nu stiam nimic si ma bazam pe cei din jurul meu sa ma invete? As fi vrut sa ma nasc direct invatata. Invatata sa schimb lumea de la varsta de 5 ani. Insa la vremea aia eu invatam sa colorez par galben si haine verzi. Si acum ma intreb de ce. Mai tarziu am invatat sa scriu compuneri, apoi jurnale. Cam rapid saltul, dar pana la urma asta m-a adus aici. La scris de compuneri de 400 de cuvinte. Si despre asta e vorba acum. Despre cum sa scrii o compunere cu titlul “Cel mai bun prieten”.

In nici un caz nu se incepe cu “Intr-o zi frumoasa de vara eram cu prietenii mei si…”. Hai sa fie toamna. Si dimineata. Si, ca sa spargem si mai tare tiparul, sa fie 15 septembrie. Sau pe acolo. Si sa nu fiu cu prietenii mei, ci cu viitorii colegi, langa care o sa-mi petrec 6 ore pe zi, timp de 4 ani. Figuri ciudate, figuri care mi-au atras atentia, figuri care se pierd in anonimat. Dar ea nu s-ar pierde niciodata in anonimat. Si-ar pierde mintile, dar niciodata personalitatea, dupa cum aveam sa aflu mai tarziu.

Cardul stabilit. Personajul principal stabilit. Niste “ingrediente de personalitate” trebuie adaugate acum. Hai sa fie emotia de a cunoaste o persoana care e pasionata de acceasi baieti in alb ca mine. Sa mai punem si simpatia ciudata simtita pentru cineva care nu e nici de departe la fel ca mine. Se spune ca cine se aseamana se aduna. Nu chiar asa mult. Timiditatea nu se asemana cu nesupunerea. Tacutul din gura nu se aseamana cu un simt ascutit al ironiei. Nici batjocura cu admiratia. Poate, intr-un fel ciudat, doar rebelitatea ascunsa cu rebelitatea afisata, ascunzis al empatiei.

Un personaj principal colorat as zice. Obiectiv vorbind bineinteles. Si ce-ar fi o compunere de clasa a 4-a fara o intamplare principala? Ca atunci cand nu ai mai vorbit cu mine timp de cateva zile bune. Sau atunci cand te-am convins sa nu chiulesti de la ora de religie. Sau atunci cand ai vrut sa ma combini cu prietenul ala al tau. Sau atunci cand ai crezut despre mine ce ti-au spus altii… Sau atunci cand n-am avut puterea sa recunosc….

OK, 400 de cuvinte s-au scurs. In final tin sa precizez ca orice asemanare cu orice persoana reala este absolut intamplatoare si involuntara. Dar de realitatea asta chiar nu vreau sa ma despart.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Secrete

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s