Vin la tine

E ceva poetic in a merge cu trenul. Sa vezi campiile si muntii cum se perinda ca anotimpurile. Repede si fara sa sesizezi cand ajungi din racoarea si frumusetea nordului la platul si plictisitorul vestului… Asta pentru ca citesti carti despre ceai si despre Japonia, pentru ca visezi la cai verzi pe geamuri, pentru ca asculti ultimul album al Tarjei si pentru ca te afunzi in istoria Egiptului antic, a Mesopotamiei si a Indiei.

Poti face multe calatorii intr-una singura. Tu crezi ca te uiti la frunzele inca verzi ale copacilor. Crezi ca privesti o fractiune de secunda din viata unui taran care aranjeaza capitele de fan intr-o seara timpurie de iunie. Crezi ca asculti zgomotele garii care moare odata cu fumul trenului. Crezi ca esti atent la fetita cu voce prea ascutita care mangaie un catel alb alb de tot. Crezi ca te doare spatele de la prea mult stat pe scaun. Si de fapt singurul lucru pe care il faci e sa calatoresti cu trenul. Incet, dar sigur.

Si la fel de incet dar sigur gandurile tale se agata de peisajul aproape monoton al trenului. Scaunele albastre, nasul care face ture din cand in cand, mirosul slab, dar putrid al cabinei de o persoana daca te apropii prea mult de ea. O privesti pe vecina de compartiment. Grasa, slaba, cu ochelari, cu lentile de contact, cu fusta lunga, cu picioare frumoase, batrana, copila, imbracata in negru, imbracata in dungi si carouri. Sau vecinul de compartiment. Inalt, scund, cu par lung si des, chel, varstic, tanar, cu o cutie de bere in mana, cu o carte pe scaunul de langa, intunecat, poet. Deja ai ajuns in taramul imaginatiei. Vrei sa-ti imaginezi vietile lor, sa stii ca ajung si ei la o familie, acasa. Dar totul e relativ, pana si familia si casa.

La fel de incet dar sigur te desprinzi de aproape. Si te duci si mai aproape. Ai vreme. Mai sunt inca trei ore pana cand ajungi in vest, dar deja peisajul e schimbat. Atunci cand calatoresti cu trenul descoperi cu uimire ca te gandesti mai mult decat o faci in restul timpului. Te gandesti. La ce? Greu de spus. Depinde. La prietenii tai. La oamenii pe care ii stiai candva. La cum ai vrea sa fie ziua de maine. La campii verzi. La ciudatenia Japoniei. La tine. La ce-ai visat azi-noapte si ai uitat. Desi stiai ca e profetic. La saptamana urmatoare de lucru. La schimbare. La intuneric. La lumina. La cineva. La altcineva. La nimic. La univers. La fire de praf. La poluare. La insule linistite. La flori. La ceai.

Da… e ceva poetic in a calatori cu trenul…

Advertisements

1 Comment

Filed under Secrete

One response to “Vin la tine

  1. Bogdan

    plictisitorul vestului? toata lumea tanjeste dupa el…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s