Draga jurnalule

Nu pot citi o singura carte la un moment dat. Nu ma cuprinde. E ca si cum ai incerca sa vezi doar iarba verde fara cerul albastru, doar apa azurie fara nisipul auriu. Pur si simplu ceva nu se completeaza cum ar trebui. Pentru ca uneori vreau sa ma gasesc, alteori vreau sa ma pierd; uneori vreau sa cuprind infinitul, alteori vreau sa ma complac in 2mp; uneori vreau sa inteleg secretul stelelor, alteori vreau sa inteleg secretul meu.

Si pentru jumatate din tot universul asta exista MC. Asa isi spune el in “Jurnalul” lui. E o experienta curioasa sa citesti jurnalul unui scriitor. Nu te simti ca si cum ai intra cu bocancii in casa omului. Poate din cauza ca aceasta casa e una inchisa intre coperti albe cu sigla Humanitas si are mobila in stil Tahoma, daca nu ma insel, si se deschide doar dupa ce ti-ai golit un pic buzunarul. Si mai ales din cauza ca acest jurnal e scris ca sa fie citit. Nu seamana cu niste confesiuni gratuite, nu seamana cu declaratii de dragoste soptite noaptea la umbra lunii, nu seamana cu plansetul asurzitor al paginilor scrise de mana, nu seamana cu sentimente traduse in limbajul searbad al cuvintelor. Seamana in schimb cu… ce oare? Cu mirosul de iarba dimineata la tara. Crud si imposibil de uitat.

Creativitatea lui Cartarescu cred eu ca sta in puterea lui de a visa. Si, spre ciuda mea, mai ales de a-si aminti ce a visat. Fluiditatea si congruenta plastica a viselor pe care le povesteste ma fac sa ma indoiesc ca amintirile ar fi reale. Pentru ca pana la urma si jurnalul e tot o forma de literatura. Doar pentru ca e scrisa la persoana I nu inseamna ca trebuie sa fie si obiectiva si documentata. Dar totusi… daca sunt reale? Daca poseda el un simt cu numarul 12, un simt innascut, o capacitate tangibila de a VEDEA? Subconstientul romanului nu sta in a sti si a compune cu grija frazele si neologismele care cer neaparat un dictionar. Subconstientul romanului sta intr-un naturalism salbatic si needucat, dar pur si luminos. Slefuit doar de bogatia limbajului. Aici isi au baza fantasmele lui.

E ciudat ca unele pasaje din carte trebuie citite de doua ori. Nu pentru ca sunt de neinteles. Ci pentru ca iti aduc aminte de ceva. Ca parerea unei miscari pe care o zaresti doar cu coada ochiului. Cand intorci capul nu mai e nimic acolo. Dar stii sigur ca a fost. Ceva. Si intr-un paragraf de 10 randuri stii ca e ceva. O pala de vant care zburleste firele de ata din care e cusuta personalitatea ta. Si cand recitesti cele 10 randuri cumva modelul cusaturii e schimbat. Fara sa-ti dai seama. Pana cand totul se afunda in expresia sociala a ego-ului tau.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Gânduri

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s