Nu exista asa ceva precum uitare

Uitarea e cel mai placid lucru. Eu ar trebui sa stiu asta cel mai bine. Uit de la mana pan-la gura cum s-ar zice. Noroc ca vorbele populare mai si exagereaza. Si totusi asta nu ma supara, ci mai curand ma distreaza. Atata timp cand si ceilalti imi iarta micile scapari. Uit de exemplu discutii purtate cu oameni, precizari facute de ei, uit unde imi pun cate un lucrusor mai mic, uit pana si titlurile unor carti pe care le-am citit, uit ca am spus ca te sun, uit ca ai spus ca ma suni. Daca o sa ma pomenesc vreodata mai scunda cu un cap decat ma stiam macar o sa stiu de ce: mi-am uitat capatana prin vreun cotlon pe undeva.

Toate astea sunt bineinteles nimicuri, lucruri pe care uiti si pana ca le-ai uitat. Dar exista acele lucruri sau acei oameni pe care crezi doar ca i-ai uitat. Si te trezesti gandindu-te la ei si la ele, cu o palma data tarziu si ostentativ peste frunte “Credeam ca am uitat!” De-asta imi place mie istoria. Pentru ca nu te lasa sa uiti, ba chiar peste ani te lasa sa interpetezi si sa modelezi lucrurile printr-o sfera de sticla mai mult sau mai putin deformata. Ultima carte de istorie care nici n-a apucat sa inceapa sa se raceasca in ultima jumatate de ora mi-a reamintit ca nu am uitat. Nu am uitat cat mi-a placut istoria in liceu. Nu am uitat de unde venim cu totii. Nu am uitat ca suntem doar un popor care a avut ghinionul sa fie plasat geografic prea bine. Nu am uitat ca am datoria sa mai cred inca in noi. Si nu am uitat ca adevarul abia acum incepe sa se lase inteles.

Unul dintre adevaruri a inflorit din cuvintele profului meu de istorie. In mod ironic si ciudat Djuvara mi-a adus aminte de el. Un optimism debordant, naiv putin poate in vremurile astea cand suntem putini cei carora ne mai pasa. O constiinta treaza, educata de anii de cercetare si curiozitate. Un vis, sper dus la implinire, de a invata si pe altii.

Si totusi unde se potrivesc istoria si uitatul in tabloul asta alb-negru atat de stangaci desenat? Tocmai in penelul folosit. In imperfectiunea sa. Istoria nu inseamna adevar obiectiv. Istoria nu inseamna fapte reci, adunate intr-o caiet ce va fi candva publicat. Istoria e calda, umana, perfecta prin partile sale ciuntite, inseamna subiectivitatea intr-un amalgam de fapte care n-ar insemna nimic fara oamenii care au stat in spatele lor. Da, trebuie sa stim ce s-a intamplat. Dar adevarul nu avem cum sa-l aflam vreodata. Nici cei care l-au trait nu il stiu macar. Pentru ca nu exista. Exista doar oameni si perspective. Uitarea e doar mortarul ce lipeste caramizile impreuna.

Advertisements

1 Comment

Filed under Secrete

One response to “Nu exista asa ceva precum uitare

  1. Rox

    Mai uit ca am spus ca te sun, dar niciodata nu uit ca ai spus ca ma suni…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s