De la amurg si pana-n zori

Imi place sa dorm. Sunt o lenesa sub acoperire. Acum tocmai mi-am distrus acoperirea asa ca nu mai are sens sa incerc sa ma ascund. Seara, dupa ce fac dus si fac sa fie utili toti banii pe care i-am dat pe creme si lotiuni si rahaturi care se presupune ca iti fac pielea mai fina si mai stralucitoare, ma ascund in pat  cu o carte. Aprind veioza, uneori chiar 2 veioze, si ma bucur de caldura. Nu imi place lumina mare, din tavan, invadeaza toata camera si risti chiar sa te prinda descoperit. Asa ca de-aia sunt tot timpul sigura ca becul de la veioza nu e ars sau, in cel mai rau caz, am un bec de rezerva pe undeva. Acum, ca veni vorba, ma gandesc ca poate ar trebui sa trec pe becuri ecologice. Dar sunt mult mai scumpe. Dar iti recuperezi investitia cand vine nota la consumul de curent. Dar nu sunt eu mai speciala ca altii. Cu totii preferam sa dam mai putini mai in mai multe transe decat o data si bine. Daca n-ar fi asa, probabil bancile s-ar duce cu toate naibii.
Interesant cum firul gandirii curge aparent fara nici o noima si fara nici o legatura cu punctul de plecare. Luand cazul anterior, observ ca am plecat de la somn si am ajuns la banci. Sunt curioasa ce ar fi urmat daca nu mi-as fi dat seama ca am luat-o pe aratura.
Cartea a fost mai nou inlocuita de un Transformer luat de pe Ebay. Bineinteles ca adjectivul aici ar fi trebui sa fie “nou-nout” dar nu si acum. Si pierd eu vremea pe net si te iutiub si pe tividotcom si se face ora trecut de 11. Cand somnul vine de parca i-ar fi sunat ceasul desteptator. Si din momentul in care am pus capul pe perna si am stins veioza nu cred ca trec 10 minute pana nu-mi dau seama ca sirul gandurilor s-a rupt si am trecut in dimensiunea paralela. Si vreo 8-9 ore mai tarziu revin in dimensiunea noastra. Chestii obisnuite, nimic iesit din comun.
Ceea ce e neobisnuit e ce se intampla in alea 8-9 ore (11-12 in uichend). Visez si dorm. Dorm si visez. Ador cand am vise recurente si am senzatia aia ca stiu scenariul asta de undeva, am mai trecut prin asta o data. E interesant cand nu stiu ca visez. Cand nu mi se pare ciudat ca joc jocuri de noroc, ca zbor, ca orasele si timpurile se contopesc. Dar cel mai fain si cel mai fain e atunci cand imi dau seama ca visez. Realizarea vine ca o palma peste ceafa. Stai asa, eu nu conduc, deci asta n-are cum sa fie adevarat. Deci visez. Uau! Hai sa ma arunc de pe bloc, oricum n-are ce sa se intample. Hai sa fug pana acasa, n-are cum sa pic de oboseala. Hai sa vorbesc cu cineva cu care n-am mai vorbit de mult, oricum el n-o sa afle niciodata… Chestii de-astea care ti-s interzise in viata reala sau n-ai tupeul sa le chiar faci. Din comoditate, frica sau un prea acut simt al obligatiilor sociale.

Oricum visul este pentru mine o a doua viata, uneori mai reala si mai de dorit decat astalalta. Dar intrebarea adevarata e care, totusi, e cea reala? Si, pana la urma, ce inseama real? Intrebari intrebari…

Advertisements

Leave a comment

Filed under Concepte, Povești 1 la 1

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s