Competitia

Pulsul. Inima. Respiratia. Toate imi rasuna in creier la unison. Batai puternice de tobe ce parca imi sfredelesc tamplele, incheieturile, gleznele. Totul se izbeste de mine si in mine, nu mai are loc. Si tot timpul asta oranjul bland al peretelui. Ma gandesc, de ce e peretele oranj? Care e povestea lui si a culorilor care l-au impodobit? Culori. Daca tobele din creier s-ar opri poate culoarea peretelui nu ar tinde catre negru. Poate ca as putea vedea mai mult decat un punct de lumina in care toate sunetele sunt concentrate.

M-am trezit inainte de 7 cu lipsa de chef. Aveam o nevoie patologica de un motiv pentru a-l dosi in spatele sagetilor crude care voiau sa se ascunda dupa priviri verzi. La naiba. Nu gaseam niciun motiv, m-am decis sa las scorpia sa doarma pana in alta zi. Biscuiti japonezi, suc de portocale si geanta de fitness. Am iesit pe usa cu gandul la clipa cand o voi deschide din exterior.

Ziua la job era deja uitata cand banda a inceput sa-mi alunece de sub picioare. 1 minut de incalzire lejera si apoi planificasem 3 minute de alergat. Inima nu ma tine mai mult, ultima data nici alea 3 minute nu le reusisem, dar imi pusesem in minte sa nu ma dau batuta de data asa. In timp ce primele secunde erau deja scurse de displayul necrutator de verde al aparatului, deja probleme incepeau sa mi se adune in minte. Intrebari care nu stiam ca le am in mine, si raspunsuri surprinzatoare.

De ce vrei sa alergi 3 minute? Cum de ce? Ce fel de intrebare e asta? Hai, ai de gand sa numeri urmatoarele 160 de secunde sau preferi sa te concentrezi pe altceva? Sa numar secundele… nu, vreau doar sa alerg, nu imi pasa de ce, vreau doar sa simt viata pulsand in mine, sa imi simt obrajii inrositi, picaturi de apa scurgandu-mi-se pe tample, contactul dur cu suprafata benzii. Sa simt. 3 minute trecusera deja, intram in al 4-lea. dar nu voiam sa ma opresc, nu voiam si nu simteam nevoia. Pulsul 170, viteza 6 km/h. Bravo patratel! Dar alergam. Imi alergam gandurile pe o suprafata de un oranj bland, alergam secundele printre bete verzi aflate intr-o miscare continua. Miscare. Eu eram in miscare, toata fiinta mea tindea catre orizont. Dar ochii imi erau atrasi de timp, nu eram pierduta complet. 5 minute trecute. Respiratia sacadata. Ia o pauza. Nu! Ia o pauza, nu vrei sa lesini aici. Ok… pauza de plimbare.

Intre timp aparuse cineva pe banda vecina. Imi dadeam seama ca se uita la contorul meu si stiu ca m-am intrebat de ce ne simtim in competite? Si eu voiam sa ma uit la contoreul ei, dar m-am abtinut cand am realizat ca doar curiozitatea ma impingea. Eu nu eram la nivelul ei, ea alerga ca gandul. Eu nu eram in intrecere cu ea. Eram in intrecere cu mine insami, imi doream sa ating 5 minute din nou si fiecare minut scurs ma ducea mai aproape de scopul meu. La sfarsitul celor 15 minute de alergat am realizat ceva caruia memoria mea nu ii face replay. Ma simteam bine cu mine, in mine. Eram un patratel inca dar m-am felicitat si m-am bucurat pentru cele 5 minute reusite. Azi am fost fericita.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Povești 1 la 1, Secrete

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s