Timpul poluat

“Gata? Dau drumul la camera! Incepe natural, cu inceputul, ia-o de la capat, sunt pregatit sa iti ascult povestea”

3 minute pe jos pana la statia de bus, 15 minute drumul cu busul, 10 minte pe jos pana la poarta companiei. Inapoi, aceeasi poveste. Bun perfect, o ora sfasiata in doua am timp sa rup din audiobookul pe care l-am inceput acum 2 saptamani. Un roman cu ecouri gotice, despre o vila din Anglia inceputului de secol XX. Descrierile vibrante din interiorul vilei, aceleasi care de obicei imi aduc in fata ochilor atmosfera cartii, ma pierd pe drum de data asta. Gandurile deja imi zboara la 12 ore mai tarziu, cand voi fi ajuns acasa. Am de impachetat cadourile de Paste, am de facut curatenie, de apoape o luna nu l-am mai vazut pe Damon si, ce mai era? Ah, sa nu uit sa iau cina. Ce sa decid, ce sa aleg? La naiba, am uitat ca abonamentul la sala e platit si trebuie valorificat si sutele de cititori ai blogului asteapta nerabdatori urmatorele aventuri ale lui dartemis. Cate optiuni! Plus cele doua carti care stau necitite de o luna, revistele de franceza si germana de doua luni. Noroc ca engleza o exersez in fiecare zi, altfel probabil as uita-o. Feisbuc! Meil! Cotloane prafuite, meiluri si mesaje de saptamani intregi ramase citite si neraspunse. Intre timp cititoarea a trecut de la vila la gradina, la statuia baiatului cu aripile topite de soare…

Are timp cel care isi acorda timp. Am citit undeva o varianta a frazei asteia. Toate se invart, totul turuie intr-un vartej, intr-o spirala care se roteste din ce in ce mai repede si in care cad din ce in ce mai adanc. As vrea 5 secunde sa urlu eu mai tare decat vocile din creierul meu, sa urlu atat de tare incat totul sa taca, se se solidifice in liniste. Pamantul sa se opreasca din revolutie. Gaura neagra din centrul galaxiei sa nu mai inghita oameni cazuti pe marginea ei, galaxia insasi sa incremeneasca intr-o singura stralucire violeta. Statica.

De ce are saptamana doar 7 zile? De ce are saptamana asa multe zile? Lucrurile care trebuie facute se aduna intr-un morman de gunoi pe care vreau sa-l ard odata cu zapada care nu mai conteneste sa cada. Cine are nevoie de camasi de primavara si ochelari de soare? O haina de blana de la reduceri suna mai bine, oricum o sa fie iarna si in mai. Iarna nu se mai sfarseste, mormanul de gunoi creste peste inaltimea mea de 1,70m.

Nici ceai nu am baut azi. Ochii mi se indreapta catre ceas involuntar, automatic si impersonal. Nu a trecut inca jumatatea de ora alocata postului. Mi-e scarba. Sentimentul de voma imi ajunge prin gat in stomac, prin brate pana in varfurile degetelor. Sunt poluata de timp, de lipsa lui, de miscare, de nemiscare. Oboseala imi curge prin vene, cartile pot sa moara pe noptiera si Damon in spatele sticlei.

“Nu mai am vreme, au trecut minutele alocate interviului. Roag-o pe asistenta sa refaca programarea.”

Advertisements

Leave a comment

Filed under Anti-tot

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s