180 de grade de atitudine

Inima imi atarna greu in piept. Pleoapele stranse puternic ca si cum as fi vrut sa faramitez totul in afara mea, sa reduc lumea exterioara la un obiect zero-dimensional. Corpul si mintea mea intorceau spatele unei noi zile de joi. Gandurile deja mi se invalmaseau intre peretii rotunzi ai creierului: biscuiti, suc de portocale si apoi ziua de lucru pe care o astept cu nerabdare. Acum 12 ore ultimele cuvinte ar fi fost si chiar erau o ironie amara. Acum deja imi imaginez ecranul laptopului si cana de ceai care vor fi luat fiinta peste alte 12 ore.

La 10 dimineata inca imi taram corpul dupa mine: baie, sifonier, bucatarie, baie, oglinda, sifonier… pasi facuti fara scop, doar pentru a impinge momentul cand trebuia sa inchid usa din exterior. Am vazut cravata cu coada ochiului, eram inca 90% concetrata pe a alege camasa neagra. Am facut nodul intr-un stil strengaresc si am inceput sa numar pasii. Dispozitie proasta, frunte incruntata, lipsa de sange in vene. Daca cineva mi-ar fi adresat vreun cuvant, as fi fost in stare sa-l trimit in onorabilele-i origini. Nici macar bancul cu rosiile pe calea ferata nu mai putea stoarce un zambet din mine.

Inca tot nu stiu ce s-a intamplat. Raza de soare care m-a lovit in ochii neprotejati de brand, prajitura facuta de o colega pentru ziua cu numarul 29 A, zambetul cu care m-a intampinat o alta colega la birou, piesa lui Cro care rasuna pe repeat din castile albe. Sau cravata. Dar m-am intors cu spatele catre mine si cu fata catre mine. Am ales, am facut alegerea constienta si determinata sa aleg varianta fericita a ceea ce altfel ar fi putut deveni malevolenta si catastrofala  zi de joi. Mi-am bagat picioarele in lipsa de chef, mi-am desenat un zambet pe fata si am inventat lista de lucruri potrivite care trebuie spuse cand te hotarasti sa te trezesti din letargie. In fond asta am facut azi. M-am trezit dintr-o letargie profesionala, m-am deblocat si mi-am dat un sut in fund, sut care m-a aterizat cu nasul in mijlocul actiunii.

Nimeni nu te trage de maneca, nimeni nu iti pune ocaziile in farfurie. Sau OK, poate ocaziile sunt insirate in fata da, dar tu esti cel care trebuie sa isi miste fundul de pe scaunul ergonomic. Sa nu ma gandesc de zece ori, sa nu am indoieli, sa imi ridic vocea si sa ma las purtata de inspiratie. Promisiuni pe care mi le fac azi. Zambesc si stau in continuare cu fata catre mine. Lucrurile isi intra pe fagasul lor din toate punctele de vedere. Cum zice vorba cantecului: “ich hab`alles was ich brauch`und ein bisschen mehr”.

IMG_0145

Advertisements

Leave a comment

Filed under Secrete

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s