Daca noaptea

Exista carti pe care nu le poti uita, peste care innebunesti citindule-le, carti care… blabla. Cuvinte goale, le urasc. Nu exista carti, nu exista personaje si nu exista decoruri. Ceea ce exista sunt cuvintele si povestile. Si noaptea ele scapara de viata. Cand ziua se ineaca in intuneric, ma surprind intrebandu-ma ce e magia, ce e acel ceva care aduce buzele intr-un O perfect, care creste pulsul si ritmul respiratiei si sfideaza logica asa cum este ea definita. Daca magia ar fi reala? Daca realitatea nu ar avea granite si cele doua notiuni s-ar impleti intr-un singur dans, un singur sunet adus la perfectiune de cel care stie sa priveasca? Aceasta e intrebarea pusa de Erin Morgenstern in “The Night Circus”. Daca noaptea ar fi fata uluitoare a realitatii?

Descrierea de pe coperta IV a cartii e indulgent spus amagitoare. Daca ar fi fost sa ma iau numai dupa asta, probabil ca n-as fi descoperit niciodata ce se afla dincolo de perdeaua vopsita in dungi albe si negre. La suprafata e, desigur(?), o poveste de dragoste intinsa pe o perioada de mai mult de 10 ani. Celia si Marco, doua personaje captive in vartejul unei competitii asupra caruia niciunul dintre cei doi nu are control, se indragostesc fara sa aiba voie. Fiecare dintre cei doi e crescut de catre mentorul sau magician si invatat ca magia e reala. Sunt invatati sa faca un show din realitatea care se ascunde dupa un truc care e destinat sa para realitate. Showul se numeste circ si decorurile sunt chiar personajele care imbraca circul in realul lor ascuns sub masca iluziei. Fiecare artist de la circ contribuie intr-un fel sau altul la competitia intre cei doi magicieni. Pentru ca asta e de fapt cadrul romanului. Un concurs de abilitati intre Marco si Celia, concurs in urma caruia unul singur poate ramane in picioare dar nu neaparat castigator. Si castigatorul nu trebuie sa fie neaparat in viata. Sau sa abia suflet dealtfel.

Povestea e spusa din mai multe perspective, drept pentru care exista goluri si suprapuneri. Personajele nu sunt esenta circului noptii, ci povestea lor este. Fiecare fragment este o vertebra care formeaza coloana spatio-temporala a romanului. Cadrele se schimba, timpurile se schimba, artistii de la circ afla lucruri noi despre ei insisi. La fel si cititorul. E ca si cum realitatea insasi din afara cartii ar fi supta in firul narativ si totul formeaza o unitate de nesfaramat. Cumva ca in “Povestea fara sfarsit” a lui Michael Ende. Atat Bastian cat si Bailey descopera fantasticul deghizat in banal sub nasul lor. Si au curajul sa paseasca dincolo, sa imbratiseze noaptea si secretele ei. Si tu, ca cititor adult, te surprinzi privind in secret pe fereastra si asteptand magia sa se personifice cumva. Si aproape iti doresti noaptea sa devina realitate…

Si daca noaptea ar aduce circul in poarta casei tale? In tonul asta dulce-amarui se incheie romanul. Ai putea tu sa iti scrii povestea uitand ce inseamna realitatea?

IMG_0155

Advertisements

Leave a comment

Filed under Cărți

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s