În viață

Întotdeauna mi-a plăcut istoria (de ce am urmat o facultate tehnică?), poveștile din țesătura timpului, personajele din spatele poveștii. Am învățat istoria ca pe un basm cu rădăcina și crengile în realitate și acum o citesc transformată în romane. Seria ”Century” a lui Ken Follett mi-a furat ochii de la început încă. Cred că a fost acum trei ani când a fost lansat primul volum din trilogie, ”Fall of Giants” și oricât aș cotrobăi prin cotloanele prea ușor prăfuite ale memoriei, nu reușesc să-mi amintesc cum am dat de carte. Goodreads probabil, totuși. Și în toamna anului trecut a fost lansat al doilea volum, ”Winter of the World”.

Impresionantul tom de 800 si ceva de pagini închide în sine cea mai neagră perioadă din istoria modernă. Al doilea război mondial trăit prin ochii unor caractere reale. Sau cel puțin la fel de reale pe cât și le-a imaginat Follett. Adevarata valoare a romanului nu stă în personaje totuși, ele sunt doar instrumente pentru a sufla viață în evenimentele care au dus la conflagrația mondială. Personajele sunt plate și evoluția lor este ușor de ghicit. Nu se petrec transformări tumultoase și tulburătoare, iar cele care se petrec amintesc de telenovelele atât de populare din motive ușor de înțeles. Cum fata bogată a mafiotului rus se îndrăgostește de fiul unei servitoare devenită membru în Parlament nu e o supriză. Cum studentul german își trădează familia pentru a-i servi patriei e oarecum previzibil. Cum lipsa de omenie a huliganului rus îl îneacă în negurile cruzimii e deja cunoscut din istoria consacrată.

Ce e într-adevăr semnificativ pentru mine, ca pasionată de istorie, e cadrul în care se țes toate viețile astea fictive. 1933 capătă în roman un sens singular, derivat din realitate și reînviat structura universului fictiv. Realitatea repovestită din cartea de istorie din liceu, în care bătăușii naziști închid cu pumnul sediile democrate, primește un suflu verde când cuvintele străpung paginile din ochii personajelor, fie ele cât de plate. Evenimente mai puțin cunoscute precum bătălia din Cable Street și până la nume pe care oricine le recunoaște, precum Nagasaki sau Pearl Harbor își fac loc în acțiunea romanului.

Asta face romanul istoric. Aduce istoria înapoi la viață, la rangul de eveniment care nu numai că nu trebuie uitat, dar care chiar, efectiv, de-a dreptul, s-a întâmplat! Și asta mi se pare fascinant. Ce știm despre al doilea război mondial? Că rușii s-au bătut cu nemții și americanii cu japonezii. Bine. Enciclopediile nu spun despre sângele care a înecat pământul, despre mamele înnebunite de durere, despre frică, despre sacrificiu, despre moarte. Zgomot, noapte, strigăte, baionete, teroare, lacrimi, deznădejde, fugă. Și frică, din nou. Frica mai presus de orice.

Probabil că ”Winter of the World” a lui Ken Follett nu e cel mai bun roman despre al doilea război mondial scris vreodată. Dar e cel pe care eu l-am citit și care mi-a adus lacrimi în gât.

IMG_0168

 

Advertisements

Leave a comment

Filed under Cărți

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s