Zile de toamnă

Kate Morton nu e scriitoare. Kate Morton e vrăjitoare. Știe să învârtă cuvintele, să le macine, să le sfarme și să le lipească înapoi în paragrafe în feluri total neașteptate. În afară de ”Grădina uitată” am mai citit de ea și ”Casa de la Riverton”, dar pe asta în format audiobook. Formatul în care citesc o carte are cu siguranță mult de-a face cu impresia finală. Izbitoare la autoare sunt descrierile. Pur și simplu te întrebi ”OK, și în câte moduri se poate descrie ploaia?”. Și aici vine ea și răspunde: nenumărate. Ploaie măruntă și caldă de vara, ploaie sălbatică precum țărmurile din Cornwall, ploaie infinită precum pustiul negru al singurătății. Și pentru că Anglia nu duce lipsă de ploaie, ceață, pământ reavăn și fertil și case vechi, uitate de lume, nu i-a fost greu autoarei să-și contruiască romanele pe baza acestor elemente, precum și pe emoțiile care izbucnesc din ele.

”Grădina uitată„ e un volum încarcat de simbolistica basmelor, e un basm în sine transpus în Anglia brutală a secolului XX. Are toate ingredientele necesare: prințesa cea frumoasă și nevinovată, mama cea bună, împărăteasa cea fără de inimă, prințul cel chipeș. Singurul neajuns e că viața s-a pus în cale și toate elementele s-au răsfirat pe parcusul a 3 fire de destin, toate împletite în jurul unui mister de familie. Chiar dacă 3 personaje sunt aduse în față ca fiind principale, romanul spune povestea Elizei Makepeace, totul de la familia în care s-a născut, până la cum și-a găsit sfârșitul. Dar povestea nu e spusă în mod liniar și la un mod rece și distant. Autoarea se folosește de celelalte 2 fire pentru a da credibilitate acestui basm contemporan. Și tocmai din cauza asta te trezești dorindu-te în pielea ei, a Elizei, sau chiar căutând-o pe Google pentru a afla mai multe despre istoria acestei frânturi de imaginație. Uiți ce mai înseamnă realitatea, devii și tu parte vie a poveștii.

Al doilea fir al destinului, Nell Andrews, e doar continuarea firească a primului, țesut pentru a crea motivația romanului. Ea este cea care caută să afle povestea Elizei tocmai pentru că știe sau simte într-un fel că este și ea un fragment din puzzle. Motivația Cassandrei, însă pălește prin comparație. Destinul ei este doar un arac, un element adăugat artificial pentru a susține imaginea întregului. Din punct de vedere al firului narativ, Nell ar fi fost de-ajuns. Dar autoarea pare a fi magic legată de ideea de simetrie și de perfecțiune. Căci nu se poate basm care să nu fie construit pe cifra 3. Cassandra își găsește totuși locul perfect în poveste prin întregirea simbolică a legăturii între cele 3 femei. Se află ascuns printre paginile romanului un basm (căci Eliza e scriitoare de basme) care, într-un mod simplu și intuitiv, spune tocmai poveste Cassandrei. O transformă pe Cassandra în prințesa cea frumoasă și curajoasă și transformă volumul din ficțiune în poveste moralizatoare de viață.

ipp

”Grădina uitată” e o carte atmosferică, perfectă pentru zilele reci și ploiase de toamnă. Descrierile de un detaliu ireal și alura de basm scuză platitudinea personajelor. Am citit-o pe îndelete, ca și cum aș fi savurat o brioșă cu mere și scorțișoară. Și a trezit în mine amintiri ale unor volume citite cu ani în urmă, precum Mizerabilii lui Victor Hugo sau Grădina secretă a lui Frances Hodgson Burnett, ambele cărți dragi din timpuri care acum doar îmi mai zâmbesc din spate.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Cărți, Forme de artă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s