La prezent

Am încheiat anul vechi cu ultimele pagini din ”Poveste pentru timpul prezent” a lui Ruth Ozeki, nume necunoscut mie până acum vreo două luni când am dat peste lista scurtă a nominalizărilor la Man Booker 2013. Probabil că e doar o prejudecată de-a mea, dar întotdeauna când aud de autori premiați sau nominalizați, am impresia bruscă cum că ar fi mult prea-prea pentru mine ca să-i pot citi. Îmi place totuși să urmăresc premiile și premianții, măcar pentru cultura mea generală daca nu pentru chiar a pune mâna pe vreun volum. Anul ăsta însă când am văzut numele lui Ozeki răsunând atât de japonez, am știut că ar trebui să-i dau o șansă dincolo de citirea unui rezumat pe Goodreads.

Având experiența Tokio atât de proaspătă în minte încă, să citesc despre Akihabara, Ueno, Shinjuku și Asakusa, despre maiden-cafes, despre templele zen, a fost ca și cum tot timpul de când m-am întors s-a curbat cumva și a unit momentul meu prezent cu trecutul lunii septembrie, și a stilizat un nou prezent, unde canapeaua mea neagră din living devine ”Șorțulețul minunat al lui Fifi”. Prezentul cuantic, prezentul lui Jiko și a lui Naoko, prezentul unui infinit redefinit care se întinde de la coperta 1 până la coperta 4 a cărții. Ce am sumarizat eu aici e un mare nimic, în comparație cu modul în care autoarea reușeste să fotografieze în cuvinte scopul unei cărți: conectarea autorului cu cititorul, prin intermediul paginilor și a timpului prezent. Prezentul în care autorul scrie devine intim legat de prezentul în care cititorul citește. Și cele două linii temporale devin o ființă în sine, care respiră și zâmbește la unison cu secundele care trec: o pocnitură din degete, un moment zen. Pe scurt, așa cum e explicat de Naoko, o ființă a timpului. Un acum etern.

Elemente din filozofia zen și din fizica cuantică sunt explorate și explicate ca și cum cele două ramuri ale universului ar fi una. Cum ar spune bătrâna Jiko, filozofia zen, fizică cuantică, tot una. Un singur element, două sau chiar mai multe fațete. Universul imaginat de Ruth Ozeki, cu doi ochi sclipind la unison: Japonia și coasta americană. Dualitatea însăși își pierde orice înțeles când reușești să vezi adevărata natură a lucrurilor: că nu e nimic mai mult decât acum. Și dacă există doar un singur acum, fantasticul care pășește în lumea lui Ruth din carte, nu e cu nimic mai mult decât o realitate care ar fi putut fi, dar care totuși este. Visul, pisica lui Schrödinger, lumile paralele. Toate devin reale și posibile datorită marelui Acum.

ipp

Romanul lui Ruth Ozeki dă o notă de prospețime într-o lume care încă face diferența între ficțiune și non-ficțiune, între abstract și palpabil, între trecut și prezent. Îți dă de gândit puțin, te face să aduci probabilitatea unui eveniment, nu sub semnul îndoielii ci sub concretul imediat. Cel puțin pot să zâmbesc acum, când mă gândesc că Diana dintr-o lume paralelă nu a ajuns să citeasca romanul ăsta tocmai pentru că și-a pus întrebarea. I-am luat-o eu înainte.

 

Advertisements

Leave a comment

Filed under Concepte, Cărți, Japonia

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s