Category Archives: Gânduri

Vise comune

Am amânat atât de mult să scriu despre ”Golful francezului” încât am stat mai bine de 5 secunde să-mi amintesc titlul cărții și să-mi amintesc despre ce vreau să scriu de fapt. Am fost atât de aproape să amân și azi… Timpul îmi scapără printre degete ca o flacără vie, mă arde în goana lui ridicolă și fără sens. Mi-aș dori doar să știu să-l prețuiesc mai mult. Urăsc să mă grăbesc.

IMG_0186

Mă așteptam de la Daphne du Maurier mai mult. Când am cumpărat volumul din colecția Adevărul (acum 4 ani, incredibil!), l-am cumpărat cu gândul la Rebecca. Madam deWinter și misterul ei gotic îmi stăruiau în creier, bâzâind în insistențe și comparații premeditate. Dar cu toate acestea, francezul și golful lui nu au fost dezamăgitori. Umbrele de romantic țesute în poveste au salvat-o.

Ceea ce m-a atras la personajul Donei încă de la început a fost felul în care se separă ea de sine însăși. Cum se rupe în două personaje, în două caractere cu vieți, dorințe și responsabilități diferite. Dona-doamna e femeia iubită de societate, puțin nebună, puțin seducătoare, dar mereu în limitele îngăduite. Nu se abate de la aleea pietruită, poartă mereu rochiile lungi până la glezne, se comportă ca o femeie de lume. Dar flacăra i-a murit în ochi. Dona-piratul e iubita francezului. E femeia liberă, cu părul în vânt și mâinile arse de soare, cu zâmbetul jucăuș care nu-i părăsește niciodata buzele. Nu poate fi sigură pe ziua de mâine, își trăiește viața ca și copil al lumii. Flacăra o arde mistuitor.

Două personaje diametral opuse, dar închise într-unul singur. Două personaje care nu pot coexista, nu se pot suferi unul pe celălalt, nu își au unul memoria celuilalt. Prozaic. 99% din populația globului se poate probabil recunoaște în Dona și în dilema ei. Cine e personajul care va supraviețui? Previzibil încă de la pagina 0. Previzibil încă din momentul când ți-ai și pus întrebarea, când ai recunoscut ziua și când ai recunoscut noaptea.

În fond, asta e o care despre libertate. Libertatea de a avea și libertatea de a dărui. Libertatea ca iluzie și iluzia supremă ca libertate. Și dacă mai întreabă cineva cine e iluzionistul principal în showul ăsta poți să-i răspunzi enigmatic: tu însuți!

Advertisements

Leave a comment

Filed under Cărți, Gânduri

The Green Light

I drank whisky yesterday. The deep, lightly stirred liquid was throwing shades of a red-orange while staring at me from the glass. Funny how the mind remembers and makes up things which are of the least importance. Especially when you want to focus on a single decision, on a single movement of your arm. I remembered having cleaned the glass thoroughly and the cheap crystal shining with purple shades in the late afternoon sun. I remembered waiting for it to dry, while eagerly measuring the kitchen floor with giant steps. 1 meter, 2 meters, 2 meters and a half. 1 meter, 2 meters, 2 meters and a half. The sun kept turning its face to the west.

Life is moments, its liquid and vulnerable joints amazingly drag you through the day, until you bury your cheek in the cold faces of the pillows. Most of the times you just slide, go with the flow and the inertia you so reliably built over all these years keeps you going. But sometimes, only sometimes it’s not enough anymore. Or, on the contrary, it’s too much. Not enough whiskey to darken your thoughts, too much screaming out of the television set. Not enough money to spend on the material, too much light oozing thorough the morning windows. Not enough sounds to make the voices shut up, too many chords of your spirit frozen for too long.

When the too much sees eye to eye with the not enough. It’s that moment when you open your eyes. It’s that single moment when instead of breathing oxygen you breathe the pure essence of AIR. It’s that freaking single moment when you touch the kitchen table and you feel the coolness of the glass against your trembling fingers. And your fingers are trembling because you had already opened your eyes, because you had already had that single intake of life. Intoxicating, nauseating, 2 mm away from lethal. Head-spinning, skin-crawling, earth-shaking.

I guess that’s what goes under the common name of inspiration.

The joints of life could just be days and nights and days and nights. Like they were until yesterday, until now. Or they could be real joints, they could connect the trunk to the branches and to the leaves. While the greatest vision of the tree is painted. And the earth underneath it is soaking with strength. Will you let it be lost? Will you close your eyes again?

I wanted to drink whiskey yesterday. I remember having cleaned the glass thoroughly and the cheap crystal shining with purple shades in the late afternoon sun. But somehow someone had poured poison in the bottle. It tasted sweet and the sweetness of its taste slowly ate away at the edges of my conscience.

 

1 Comment

Filed under English, Gânduri

Nimic de weekend

Rareori mai am vreme sa ma plictisesc. Cu toate cate se intampla mereu si in fiecare zi atat de incontinuu, suav si fara obstacole, viata cateodata are darul de a fugi pe langa mine si de a ma lasa sa visez zilele fara sa stiu incotro s-au pierdut.

Dar acum am vreme. Nu sa ma plictisesc, cuvantul asta ar trebui scos din vocabularul meu si al oricui, poate chiar interzis in DEX. Soarele se intoarce catre apus, e primavara in sfarsit. Ploaia rece, dar placuta, de dimineata a intensificat atmosfera de nimic. Ploaia in sine cred ca a fost de fapt scopul. Caldaramul incepea sa se inchida usor la culoare, griul si roscatul dadeau in gri si roscat inchis, pasii mei lasau urme deschis-albastrui acoperite in doar cateva secunde de picaturile marunte marunte, ca ochii de furnica.

Am cumparat o planta. Verde cu inflorescente violete. Si ghiveciul avea forma unui scaun alb de gradina. O gradina in care zilele sunt lungi, serile lenese si pline de ganduri si raspunsuri la intrebari nerostite, iar noptile calde si prietenoase.

Timpul insusi e lanced, putrezeste in nemiscare. Minutele nevazute de luni pana vineri se transforma in sirene de weekend. Vineri seara cand simti cum toata saptmana se ridica si se topeste in mirosul de lavanda din apa aproape clocotinda. Vrei sa arunci toate gandurile odata cu ziua care isi da ultima suflare. Nimic sa nu intrerupa ritmul static al respiratiei, fluxul lin al purei stari de bine in care te scufunzi odata cu frunzele de lavanda, adiere de primavara.

Dupa-masa tarzie e seara deja. Trupul timpului se reface din propriile-i ramasite, se taraste stramb dar sigur catre inainte. Nemiscarea era o iluzie care as fi vrut sa ascunda mai bine evidentul. Ca notele muzicale pe portativ si ca zambetele odata insorite se invart galaxiile, se invarte timpul. Lavanda si ploaia nu mai inseamna nimic dintr-o data, nu cand perspectiva spatiului ameninta de la orizont.

Leave a comment

Filed under Gânduri, Uncategorized

Home

I met a friend on the street the other day. I saw her from the distance, shopping bags in her arms, iPod headphones white against her black coat and probably lost in her everchanging world of who got married last weekend and what new club is opening the next Friday. I could tell she also saw me, when her lips drew back in a big smile which uncovered her teeth, which she had got whitened at this dentist whom she met in a bar some time ago. I knew all that because she hadn´t spared any details when we talked on the phone last time.

A “Hi, my dear!” came along with the pouting of the lips. “Oh you always look so serious and lost in your thoughts. Do you have a new boyfriend and didn´t spill yet? We have to go for a coffee next week and tell me all about it. Ah, I forgot again, you don´t drink coffee. Damn it, I´m late for my dentist appointment, but I will chat for a sec with you. Where are you coming from?” So much information I had no chance to react upon. But her memory reminded me why I liked so much chatting with her. “I´m coming from my place actually, I needed to go out a bit, no special reason”. A few words were the best chance I had with her. “Oh, dear, you really need to get out more, even though I have to admit your home is just lovely. But especially now, when…”

A word she said focused my attention in an instant. Home. This was her word, not mine. I had said “my place”. That simple 4-letter word has somehow managed to see its way out of my vocabulary. I wondered whether I should read the dictionary without music in the background. A poor shot at a joke, for deep down in my conscience I knew I lost the feeling of being home years ago, when I left for university.

Leaving my parents´house at 18 was something which seemed normal to me, long awaited and in various circumstances imagined. After such a long time being tied to a single house, a single place drew the need for freedom out of me. Little did I know then that freedom was a state of spirit, not of space. Moving in a dorm room with another 4 girls in that very same room was the wildest thing I could imagine. No parents, no curfew and most importantly, people around me with whom I could talk, talk and talk until their mouth started to hurt. The first two years were bliss but then heaven came into existence. A dorm room with another 3 girls in that same room. Privacy in the weekend started to become more and more important. No, not for studying the Maths coursebook.

But my hometown was still so close, just an hour away of driving. When the opportunity arose, I didn´t wait too long to make a decision. Cluj was becoming too small for me, a girl who silenced the voice of poetry by turning up the volume on reason. I had followed then a job offer which landed me straight in Timisoara, the big city which could only open the road to all the lights and promises of Europe. I started to make new friends and the relationship with my boyfriend started to look up. But because everything must come to an end, so did my excitement with this new city. Romania was becoming too small for me, a girl who traded her country for the western materialism. Things were turned upside down, but I was too preoccupied with finding a manufactured freedom to realize it.

home

I think it is then when I forgot the meaning of home. There is no such thing as home when life is drained of passion, love and beauty, when search and purpose are just empty words. I didnt´t have these things to sell them, so I sold my knowledge for a new job, a new city, a new country. A new beginning. The novelty of life sparked a new sense of life in my veins, the so-many-times-redefined freedom was finally mine. Now I have financial security, I have a house, I have a freaking big TV and plans for future trips. Prosperity at work, prosperity in the personal life, dreams to become so much more. But somehow I´m missing something in this new and shiny life. Something which needs only some brushing.

And that simple talk with my friend on the streets of Ingolstadt brought all my senses into focus. Why was I using euphemisms? Why was I blind to see that now I feel l´m back on the main road, that the purpose lies there, in the horizon? And this simple 4-letter word has now a definition and even a few synonyms. The wandering though life, the roaming through various beds and cities is over. I have my passion and my love back, the smiles spark in my eyes, the sun is shining again. I am happy, but sometimes too busy to realize it. Home is not my place, home is where my passion lies, home is where my dear ones walk in house shoes.

“Diana? Hellooo? I´m asking if you like my new sunglasses.” The sun was shining, I needed my own sunglasses. “Sorry, this sun just came out of nowhere, it´s hurting my eyes a bit. I think I´m gonna go back home and fetch my own.”

home

*Photo by courtesy of Ana Toma.

Leave a comment

Filed under English, Gânduri, Pe drum

Veritabil vs. autentic vs. sincer

“Entschuldigung, haben Sie ´ne Zigarette?”

A plouat ieri. Cerul s-a intunecat pe la 3 jumate, aproape ca era noapte. M-am simtit mai aproape de Tokio, de el. Intotdeauna cand ploua cad intr-o melancolie adanca. Atunci e momentul cand ma gandesc cel mai sincer la ce am mai facut in ultimul timp si ce am de gand sa fac in continuare. Daca as avea apa sau aburi, as lasa cerul sa ploua necontenit pentru a-mi trimite gandurile in taramul abstractului. Daca creativitatea si melancolia sunt abstractizate, rezulta cuvinte. Daca aceste cuvinte sunt asezate in ordinea potrivita, rezulta o opinie, un paragraf semnificativ, un dialog veritabil. Intreabare si raspuns, intrebare si raspuns. Se presupune ca intrebarile sunt oneste si raspunsurile exprima intr-o oarecare masura dorinta ingenua de a sapa mai adanc in piatra constiintei, de a provoca starea de veghe. Indoiala apare doar atunci cand iti pui problema daca acele cuvinte exprima adevarul sau nu. Adevarul cui si pentru cine?

Intrebarea m-a trezit din contemplatie. Tocmai ma intorceam de la cursul de fitness. Am considerat acum o luna ca statul nu face bine si imediat sunt 20 de grade afara si e de iesit in cat mai putine haine, si in consecinta m-am decis sa imi fac abonament la o sala. Azi am lucrat la abdomen si la picioare, dar sunt o lasa. Daca simt ca fizicul imi zice bye-bye chiar trebuie sa-i dau o pauza. Desi antrenoarea era buna, continua sa dea indicatii, sa spuna sa nu renuntam. Inca 5 repetii! Inca 2! Da, degeaba, eu renuntasem deja de la numarul 6. Era antrenoarea sincera in ceea ce spunea? Sentimentul de a-ti pasa este sincer atunci cand este exprimat, dar nu si in cursul de fitness. Bineinteles, e corect sa numeri de la 4 la 1 in succesiunea 4,3,2,1. De netagaduit. Dar ma indoiesc ca banii pe care ii platesc in fiecare saptamana o provoaca sa fie sincera cand preda cursul. A fost totusi o scorpie autentica atunci cand nu m-a lasat sa-mi fac siesta in timp ce colegele de curs numarau ultimele abdomene din serie.

“Nein, gerade hab´ ich keine, sorry”. Sa fi continuat sa-i povestesc tipului cu palarie gri ca nu fumez cand fac sport si actionez impotriva mea prin a-mi lasa tigarile acasa ar fi fost probabil nepoliticos. Trucul de a-mi lasa intentionat tigarile acasa nu ma face o nefumatoare sincera, dar spune despre mine ca prefer sa lupt impotriva mea intr-un mod deschis si veritabil, sa rad de mine in oglinda. Asa cum rad de mine in oglinda de fiecare data cand trece o jumatate de ora si incep sa-mi pun la indoiala cuvintele. Adevarul din spatele lor. Adevarul se afla intr-un univers paralel, el exista, dar momentan reteaua de neuroni incearca sa apeleze un abonat care nu poate fi contactat. Incercati mai tarziu.

“Na ja, danke”. Cum sa nu, cu placere. Cred ca i-am salvat doua minute din viata in modul cel mai veritabil.

Leave a comment

Filed under Concepte, Gânduri, Povești 1 la 1

Cand mintea este cartografiata

image

Tin minte perfect ceea ce mi se spunea cand intrebam ce trebuie sa fac ca sa am succes in viata. Nu am nevoie de mult, doar de 3 lucruri: planificare, planificare, planificare. Adica 3 in 1 cum s-ar zice. La propriu. Trebuie sa stii dinainte tot ce o sa faci, sa ai o harta a drumului in viata, pe care sa o respecti cu strictete. Si daca harta este copiata, si mai bine. La vremea aia singurele scopuri in viata pe care le aveam erau sa-mi iau licenta si apoi un job. Macar erau niste scopuri. Clare si tangibile ca revista Focus de la BBC care inca asteapta sa fie terminata. Uite asta ar fi un scop foarte tangibil la ora asta. Dupa ce termin de aberat pe aici sa intind mana si sa-mi amintesc unde am ramas. Perfect. Am un scop pe termen scurt. Il mai am de stabilit doar pe cel pe termen lung.

Dar din moment ce sunt o persoana foarte organizata eu, nu pot porni asa fara un plan. Da, un plan pentru plan. Suna redundant, dar adevarul e ca inainte sa incep sa-mi cartografiez viata, tre sa-mi cartografiez mintea. Mi se pare foarte amuzant termenul asta. Mindmap. Harta mintii. Organizarea ideilor, a conceptelor, a situatiilor, a invatamintelor, a vietilor trecute si viitoare. O sa fie distractiv, nu ma indoiesc de asta. Fiecare harta (pentru ca sunt mai multe) o sa aiba in centru un termen super-abstract si super-de baza. O sa incep cu segmentele in care te invata orice carte de self-help ca este impartita viata ta: prieteni, familie, job. Dar n-o sa pun si personal stuff aici pentru ca e ca si cum as vrea sa fac harta Romaniei si as ajunge sa fac harta Europei. O sa continui cu hobbyuri, dezvoltare personala, obligatii, excese si lipsuri. La sfarsit o sa las “the heavy stuff”: credinta (daca aflu ca apartin grupui ateilor promit solemn ca ma duc sa beau un pahar de apa minerata cu lamaie), morala (daca o sa aflu ca binele si raul sunt batute in cuie de la inceputul veacurilor din nou promit solemn ca ma duc sa beau un pahar de apa minerala cu lamaie), societate (daca aflu ca drumul spre succes trece prin televizor o sa fac un exces: beau 2 pahare de apa minerala cu lamaie). Si sunt sigura ca o sa mai gasesc de adaugat si alte chestii profunde din cauza carora dorm noaptea doar 9 ore.  Sper doar un singur lucru: sa nu fac prea multe vizite la baie intr-o singura zi.

Da, stiu, am un simt al umorului de sta mata-n coada, dar adevarul la baza acestor harti ale mintii este unul simplu: nu exista extraterestri. Decat in cazul in care exista. Si as dormi la fel de bine noaptea in fiecare dintre cele doua cazuri.

6 Comments

Filed under Gânduri