Category Archives: Uncategorized

Cu ochii în oglindă

Săptămâna trecută tema săptămânii la Dilema Veche a fost România văzută de alții. Interesant cum a coincis feature-ul ăsta cu vizita mea în România dupa mai bine de jumate de an, dar eu nu cred în coincidențe. Cred doar în capacitatea mea de a ține ochii deschiși la lumea care se întâmplă în jurul meu. Continue reading

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Nimic de weekend

Rareori mai am vreme sa ma plictisesc. Cu toate cate se intampla mereu si in fiecare zi atat de incontinuu, suav si fara obstacole, viata cateodata are darul de a fugi pe langa mine si de a ma lasa sa visez zilele fara sa stiu incotro s-au pierdut.

Dar acum am vreme. Nu sa ma plictisesc, cuvantul asta ar trebui scos din vocabularul meu si al oricui, poate chiar interzis in DEX. Soarele se intoarce catre apus, e primavara in sfarsit. Ploaia rece, dar placuta, de dimineata a intensificat atmosfera de nimic. Ploaia in sine cred ca a fost de fapt scopul. Caldaramul incepea sa se inchida usor la culoare, griul si roscatul dadeau in gri si roscat inchis, pasii mei lasau urme deschis-albastrui acoperite in doar cateva secunde de picaturile marunte marunte, ca ochii de furnica.

Am cumparat o planta. Verde cu inflorescente violete. Si ghiveciul avea forma unui scaun alb de gradina. O gradina in care zilele sunt lungi, serile lenese si pline de ganduri si raspunsuri la intrebari nerostite, iar noptile calde si prietenoase.

Timpul insusi e lanced, putrezeste in nemiscare. Minutele nevazute de luni pana vineri se transforma in sirene de weekend. Vineri seara cand simti cum toata saptmana se ridica si se topeste in mirosul de lavanda din apa aproape clocotinda. Vrei sa arunci toate gandurile odata cu ziua care isi da ultima suflare. Nimic sa nu intrerupa ritmul static al respiratiei, fluxul lin al purei stari de bine in care te scufunzi odata cu frunzele de lavanda, adiere de primavara.

Dupa-masa tarzie e seara deja. Trupul timpului se reface din propriile-i ramasite, se taraste stramb dar sigur catre inainte. Nemiscarea era o iluzie care as fi vrut sa ascunda mai bine evidentul. Ca notele muzicale pe portativ si ca zambetele odata insorite se invart galaxiile, se invarte timpul. Lavanda si ploaia nu mai inseamna nimic dintr-o data, nu cand perspectiva spatiului ameninta de la orizont.

Leave a comment

Filed under Gânduri, Uncategorized

Alte vieti

Era imbracata in alb, un halat scurt de farmacie, cu nasturii incheiati pe jumatate. Parul blond, dar in care se mai recunosteau urmele unor suvite roscate, ii era  strans sever intr-un coc  in crestet. Machiajul discret, de zi, dar deja sters aproape, arunca o oarecare lumina fata ovala, putin palida, putin trasa. Era deja ora 6 dupa-masa, in mintea ei se invarteau deja ganduri de cina, de cumparaturi inainte de cina poate, eventual o plimbare scurta pe malurile inalte ale Dunarii. Fusese o zi prea lunga pentru jumate de ora de alergat, poate maine, cand va fi in tura de dimineata. Degetele complimentate de manichiura frantuzeasca, ii alergau rapid pe tastatura, scria in sistem ultimele date pe ziua care deja se intorcea catre apus.

Cand un client intarziat a intrat pe usa 2 perechi de ochi s-au intors catre el. Eu incercam sa-mi ascund nerabdarea si plictiseala care ma cuprinsesera in ultimul minut intorcand neglijent capul. Ea nu a facut nicio incercare sa stinga lumina care i-a aprins ochii cu jumatate de secunda inainte spalacititi. “Guten Abend”, a zambit strainul. I-a intins blondei cu urme de suvite roscate hartia cu semnatura medicului. Ea i-a intors zambetul, l-a rugat sa astept o clipa. Si o clipa a si fost, s-a intors de parca avea medicamentele pregatite deja sub tejghea. Cand el i-a intins o hartie de 50 degetele li s-au atins, electrizate. Ochii lui verzi au privit in jos, usor intimidati. Ea era un zambet si o stralucire. Vremea parea sa fie un subiect bun de discutie, ploile si un aprilie intunecat nu faceau decat sa intentsifice atmosfera.

El se va intoarce maine, isi va da seama ca spera in secret ca ea sa fie tot acolo, in farmacia din centru, la 6 seara cand el isi va fi incheiat ziua la birourile Audi. Va intra pe usa dar ea va fi fost plecata de ore intregi. Ochii si gandurile ei de un verde sters il vor urmari si vor mai trece zile pana cand el se va intoarce, dar fara sa fie constient unde il duc pasii. Cand privirea lui va cadea din nou pe buzele ei intinse subtire intr-o grimasa de recunoastere pe jumatate ascunsa, obrajii lui se vor inrosi, nu va sti ce cauta, va mormai un nurofen pierdut. Si ii va intinde o alta hartie de 50, vor discuta din nou despre vreme, despre cum Aprilie infloreste si pomii de pe malurile inalte ale Dunarii se inverzesc. Si naturalul isi va urma cursul, anotimpurile se vor schimba, vor fi un el si o ea, momente in trecere.

Alte vieti, mereu alte vieti, mereu alti pasi pe cararea mea neschimbata altfel. Trupuri batute de vant, infasurate in mantale de toamna sau in jachete lejere de piele neagra. Cate doua, cate trei, cate unul. Trupurile mereu se perinda, gandurile si mintile se amesteca si ma invaluie in povesti posibile, improbabile sau incredibile. Jumatati de priviri aruncate in joaca si tigari pe jumatate fumate, toate construiesc o zi din viata. Drumuri de scrum, vartej indescifrabil de drumuri paralele pe care picioare goale ar putea calca. Ar fi putut calca.

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Socoteala de acasa

Pur si simplu fa ceea ce ai de gand sa faci sau stai jos si taci din gura. Iti faci reclama in stanga si in dreapta ca sari de pe stanci, ca te duci la sala, ca visezi cai verzi pe pereti. Daca ai o idee, du-o pana la capat. Daca ai un drum, paseste pe el. Daca risti in loc sa nu risti, cu atat mai bine. Pune mana pe telefon si suna. Ridica-ti fundul de pe scaun. Oboseste-te sa expiri gandul ala in loc sa-l ingropi.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Luna a 7-a are farmec. 7 e cifra basmelor si a povestilor cu zane. Dimineata zilei de 7 e cea mai dulce din saptamana si o felie de paine cu gem nu face decat s-o indulceasca si mai tare. Cei 7 ani de-acasa ii ducem cu noi toata viata. Dupa 7 luni viata pulseaza. Si luna a 7-a intregeste anul pentru ca da startul celei de-a doua jumatati. Iti vine sa faci asa un mic bilant. Nu sa te uiti inapoi, pentru ca nu poti repara sau reface nimic. Ci sa te uiti inainte avand primul lucru pe lista cumpararea unei masini a timpului data viitoare de la Auchan. Se gasesc, nu? La Auchan gasesti totul si orice.

Pentru a completa socoteala de la targ, iaca sar si cu socoteala de acasa. Cele doua aproape ca nu se potrivesc niciodata, dar daca le iei pe dos si le lipesti coada la cap si le derivezi si le integrezi si le afli radacina patrata si atomul de baza al compozitiei lor, afli cu disperare ca sunt una si aceeasi. Privite la diferite momente in timp. Deci dupa cum spuneam, mai sunt vreo 5 luni jumate din anul asta. Asta inseamna aproape cat a trecut pana acum. Si m-am gandit eu sa fac o lista cu chestii pe care sigur le fac pana inainte de scurgerea lunilor ramase. Fara promisiuni desarte, fara horoscoape si citiri in cafea, fara bani adunati la ciorap sau sub saltea. Lucruri tangibile, fara daca si poate, documentate cu dovezi si acte.

  • ma duc la job, 8 ore pe zi sau mai mult sau mai putin
  • ma duc in Barcelona in toamna, e un vis nou (sper ca persoanele care trebuie sa se simta, se simt)
  • imi ating tinta de 24 de carti citite pe anul asta
  • nu mai beau Cola, Fanta, prostii carbogazoase; le inlocuiesc cu apa minerala si suc natural sau ceai
  • sunt draguta cu persoanele din jur
  • iert si uit
  • ating nivelul B2 cu germana
  • stropi de liniste imi curg prin vene, nu de sange
  • cresc lista de mancaruri pe care le-as sti face
  • iubesc cerul
  • constientizez atomii
Si uite asa am scris ca sa nu stau linistita. Punct.

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Fresh si la moda

Imi place sa imi cumpar haine si pantofi. Sa fim seriosi. Cui nu-i place? Daca am bani suficienti, ma duc la mall si ii cheltuiesc pe platforme inalte, blugi Lee Cooper, bluze vaporoase si genti masura XXL. Pentru ca cele mai faine moduri de relaxare sunt shoppingul si uitatul la televizor, nu? Ce poate sa fie mai relaxant decat sa hoinaresti printre rafturi pana cand gasesti perechea perfecta de pantofi. Pana anul viitor, cand ies din moda. Ce poate fi mai relaxant decat sa te uiti la tv si sa afli despre cel mai nou divort monden? Pana maine, cand unul si mai nou ii ia locul.

Ceea ce vreau eu sa zic eu e ca toate-s vechi si noua toate. Societatea in care traim acum inventeaza noul si, cand nu mai are ce inventa, recosmetizeaza vechiul. Totul doar pentru a ne tine in priza si mereu cu ochii dupa ultimele trenduri. Pentru ca daca blugii pe care ii porti azi i-ai cumparat acum doi ani deja primesti priviri pe sub sprancene. Ai iesit din standardele sociale si, pentru a fi acceptat din nou, trebuie sa faci o vizita la mall. Si sa cheltuiesti banii castigati in ultima luna. Apoi sa mergi acasa si sa te simti bine cand reclamele pe care le vezi la televizor aproba cheltuielile facut. Pana saptmana viitoare. Cand reclame noi apar si iti spun cat de in urma ai ramas cu noutatile. Si cercul se inchide.

Consumatorismul asta atat de la moda ne consuma nu doar banii ci chiar pe noi insine. Partea proasta e ca nu stiu sigur daca ne mai pasa. De ce sa-mi pese ca arunc paharul de plastic de unica folosinta cand mai am fix 99 care abia asteapta sa bea cineva apa din ele? Unele produse sunt facut pentru a fi aruncate direct. Nu dureaza pentru ca nu au de ce. Nu se strica pentru ca nu au cum. Se arunca si atat. La fel si cu tricourile iesite din moda. La fel si cu sentimentele tocite si pe care am uitat cum sa le mai folosim.

Si toate astea atrag dupa sine aprobarea si respectul celor din jur. Si noi doar asta vrem cred uneori. Sa fim aprobati, sa ni se spuna ce ceea ce facem, facem bine. Cand te uiti afara vezi o gaura colorata. Cand te uiti in tine vezi o gaura neagra. Si traiesti intr-o confluenta neclara. Dar esti fresh si la moda. Asta conteaza.

Leave a comment

Filed under Uncategorized

O stare nepermanenta, la bloc

Ca tot studentul aproape, dupa ce sta in camin de 5,4,3 locuri vreo 5 ani, m-am gandit si eu sa ma mut in chirie. Ca sa am liniste si pace. Stau la bloc deja de vreun an. Aproape. Am schimbat intre garsoniera, apartament cu o camera si acum am ajuns la un apartament cu doua camere.

Ciudat cum se intampla ca ceea ce nu ai iti doresti si ceea ce nu mai ai, regreti. Oare se poate sa fiu eu vreodata multumita cu ceva? Mai mult de cateva luni zic. Tin minte perfect la sfarsitul anului 3 de faculta cum scrasneam din dinti privind pe fereasta bucatariei de la etajul 3 din camin, sinucigandu-ma cu o tigara. Ziceam ca veci, veci, veci nu o sa mai stau in camin si, daca o sa am copii vreodata, n-o sa-i las nici pe ei sa stea o luna macar. Ei bine, sa ma intrebe acum cineva ce parere am despre statul in camin. Oricum, pentru ca toate dorintele se implinesc pana la urma, macar pe jumatate daca nu, am ajuns sa-mi mut si eu fundul in mult-visata chirie.

Cu etapele de rigoare bineinteles. Prima data a fost o garsoniera de 2 pe 2. Nu glumesc. Un fel de camera de camin pentru o persoana, dar camin care nu imi isca amintiri prea stralucite. Apoi a urmat la rand un apartament de o camera unde mi-am dus veacul vreo 7 luni. Acolo mi-a placut. Pentru ca, am realizat dupa aia, acolo aveam usi. Si loc sa ma invart in bucatarie. As fi stat si mai mult poate daca n-ar fi aparut o oarecare ocazie de a schimba aerul racoros Transilvaniei cu cel plat al Banatului. De asemenea, am schimbat apartamentul cu o camera cu unul cu doua camere. Culmea, fara usi. Si cu o jumatate de bucatarie. Nu zic eu ca gatesc, dar e utila si bucataria sa mai tii un frigider sau un cuptor cu microunde. Ca nu tin eu la stomacul meu prea mult, dar nici sa-mi sara in cap nu-mi place. Si pentru ca se zice ca nu te poti lupta cu soarta, ultimul popas din lungul meu periplu sun covoarele portocalii la care ma uit acum. Cu tot regretul mentionez ca nu traiesc pe un covor zburator, desi sunt sigura ca intr-un univers paralel mi-ar placea.

Dar e trist la bloc, asta venind spus de pe tastatura unei persoane care 18 ani la casa a stat. Cu tot cu gaini si curte. Si iarba verde tunsa cu masina, banca la soare si gratar uneori duminica. Avand incluse si aerul, mirosul rece al noptilor de vara, mireasma de liliac si lacramioare, cantatul dulce al cocosilor dimineata si merele de toamna, mancate de cand verzi inca.

O sa fiu si eu multumita intr-un final, pentru ca altfel nu se poate. Decat daca, bineinteles, se poate. O sa fiu multumita cand n-o sa mai aud vorbe din pereti si cand pe fereastra o sa vad cerul. Cand o sa smulg buruienile de la flori. Cand o sa ma simt libera, la mine acasa.

3 Comments

Filed under Uncategorized